Frumoasa actriță Sofia Vergara susține nu este deloc ușor să ai un bust voluminos, mai ales dacă acesta este natural. Deși sunt o mulțime de femei care ar da orice să poată avea sânii ei, Sofia spune că se gândește serios ca pe viitor să apeleze la o operație de mișcorare a sânilor, pentru că suferă foarte mult din cauza lor. Sofia Vergara, în vârstă de 43 de ani, susține că are sânii de stripteusă și ”sângerează” după fiecare apariție pe covorul roșu și după fiecare eveniment monden la care participă pentru că face mari eforturi să-și țină sânii la rochie.Sofia Vergara are probleme din cauza sânilor imenși

”Oamenii au tendința să spună că port mereu cam aceleași rochii, același gen întotdeauna. Dar îmi cunosc corpul foarte bine și știu în ce mă pot îmbrăca și în ce nu. Port 32 DDD la sutien. Și pentru că sânii mei sunt reali sunt peste tot. Am nevoie de rochii bine structurate, care să-mi țină bine sânii.  Numai eu știu ce port pe sub rochie pentru a-mi ține sânii. Sângerez de fiecare dată când plec de pe covorul roșu. În maxim zece ani trebuie să ajung și la operație de reducție. Nu-i voi face foarte mici, dar suficient cât să-mi reziste spatele, să nu am mari probleme din cauza asta. Plus că oricum vârsta își va pune amprenta și nu vreau să arăt ca o stripteusă bătrână”

a declarat Sofia Vergara, mai mult, actrița susține că în curând își va face și o operație de micșorare a sânilor, pentru că altfel nu va putea face față durerilor de spate.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published.